PLAPUMĂ, plăpumi, s. f. (Și în forma plapomă) Învelitoare groasă, formată din două foi de pînză, mătase, stofă etc., între care este introdus și fixat prin cusături ornamentale un strat de lînă, de vată sau de fulgi, folosită ca acoperitoare la dormit; (Mold.) oghial. Lîngă horn, pe un pat lat, erau clădite perne, lăvicere și plapome. SADOVEANU, O. I 362. S-a urcat în pat și a tras plapuma pînă la bărbie. C. PETRESCU, C. V. 215. Pe un pat de tablă, nestrîns, o plapomă veche, albastră. BASSARABESCU, V. 29. ◊ Expr. Întinde-te cît ți-e (sau cît te ține) plapuma = nu pretinde mai mult decît îți permit posibilitățile. – Variantă: plapomă, plapome, s. f.