PLANISI, planisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) A ademeni, a amăgi, a înșela (pentru a supune pe cineva voinței sale); a încînta, a seduce. Începu să vorbească cam alene, cu niște cuvinte mieroase și ademenitoare de ar fi planisit nu numai pe oameni, dară și... pietrele. ISPIRESCU, U. 8. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva; a se lăsa robit, stăpînit de cineva. Biata femeie, slabă ca toate femeile, se planisi dascălului. ISPIRESCU, L. 270.