PLAN s. n. (< fr. plan, cf. lat. planum): felul cum este privit în lingvistica modernă obiectul de cercetare; delimitare, distribuție metodică a părților componente ale obiectului științific, în vederea cercetării lui. Se vorbește astfel despre un plan al conținutului și despre un plan al expresiei (al formei), despre un plan sintagmatic și despre un plan paradigmatic. ◊ ~ conținutului: este reprezentat prin notele esențiale ale noțiunii și ale sensului sau prin semnificația obiectului științific; el realizează o unitate dialectică cu planul expresiei (al formei). ◊ ~ expresiei (al formei): este reprezentat prin înfățișarea materială a obiectului științific, prin conturul sau aspectul exterior sonor al acestuia; el realizează o unitate dialectică cu planul conținutului. ◊ ~ sintagmatic: este reprezentat prin totalitatea unităților sintactice stabile din planul expresiei, aflate într-o unitate dialectică cu formele flexionare din planul paradigmatic. ◊ ~ paradigmatic: este reprezentat prin totalitatea formelor flexionare ale cuvintelor din lanțul comunicării, aflate într-o unitate dialectică cu unitățile sintactice din planul sintagmatic.