PLACID, -Ă, placizi, -de, adj. Liniștit, apatic, potolit, pasiv; blajin. Acest Nenișor somnoros și placid, care abia își tîrîie mîna păroasă ca un paianjen peste pînza verde – a plîns atunci. C. PETRESCU, S. 119. ◊ Fig. M-a smuls din situațiunea mea placidă de funcționar imperial. GALACTION, O. I 237. (Adverbial) Opera lui Caragiale este grandioasă pentru că... autorul ei nu te lasă să privești placid la desfășurarea evenimentelor. E. ROM. 1953, nr. 1, 45. Ei, asta e nostim! se miră placid Teofil Steriu. C. PETRESCU, C. V. 144.