Definiția cu ID-ul 698498:
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
PISA, oraș în VNV Italiei (Toscana), pe Arno, la 69 km VSV de Florența, în apropiere de M. Ligurică; 89,6 mii loc. (2001). Nod de comunicații. Constr. aeronautice, de motoare, de mașini-unelte și de material feroviar; ind. mat. de constr., textilă, a sticlăriei, ceramicii, porțelanului, chimico-farmaceutică. Universitate (1343). Muzeul Național San Matteo (1949) deschis în cadrul mănăstirii benedictine cu același nume. Centru turistic. Monumente: Domul (1063-1118, cu refaceri din sec. 14), Baptisteriul (1152, cu completări din sec. 14), Turnul/Campanila de formă circulară (1173, completat în 1372), cu o înălțime de 58 m, faimos prin înclinarea lui față de axa verticală, Turnul/Campanila Vasari (1570-1572), bisericile San Michele (990), Santa Cecilia (1103), Santa Maria della Spina (1323-1333), San Stefano (1565-1569), Palazzo dei Medici (sec. 13-14), Palazzo Reale (1559), Palazzo dei Cavalieri (1562), Casa lui Galilei ș.a. Muzee. Piața Domului face parte (din 1987) din patrimoniul cultural universal. Fundată probabil de liguri, centru etrusc (sec. 4 î. Hr.), a fost ocupat de romani, care au instituit aici o colonie (179 î. Hr.) și apoi un municipiu (89 î. Hr.). Oraș liber (1081); după înfrângerea suferită (în 1284) din partea Genovei decade; intră sub stăpânirea familiei Visconti (1399-1402) și apoi a Florenței (1406). Important centru comercial (din sec. 9), a avut conflicte cu Genova și Veneția pentru supremație în comerțul maritim. Aici a avut loc în 1409, în timpul Marii Schisme, conciliul ecumenic, care l-a ales ca papă pe Alexandru V. A intrat în componența Italiei în 1860, împreună cu Marele Ducat al Toscanei, în care fusese încorporată (1815).