PIRUI, pers. 3 piruie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări mici, ca privighetoarea, canarul etc.) A cînta în triluri; p. ext. a ciripi. Păsările, în trecere – mai grabnică trecere acum – piruiau. Bănuiai că zboară să ducă veste tristă la cer. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 16. Iar o pasăre, cuprinsă de o dulce nebunie, Piruie în urma noastră, în lumina argintie. CERNA, P. 54. ◊ Fig. Pe deasupra acestei zarve, piruie naiul lui Dinicu. DELAVRANCEA, la TDRG.