PIPĂI, pipăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.