PILDUITOR, -OARE, pilduitori, -oare, adj. 1. Care servește sau poate servi drept pildă; exemplar ². Cantemir primi astă sfătuire cu o supunere pilduitoare, zicînd prietenului său că prin aceasta i-a dat o dovadă adevărată de prieteșug. NEGRUZZI, S. II 155. 2. Ilustrativ, elocvent, convingător. O dovadă pilduitoare pentru grija partidului și guvernului față de om sînt măsurile luate în vederea asigurării sănătății publice. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 357, 3/2.