PILDUI, pilduiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) 1. A învăța pe cineva prin exemple bune. L-au pilduit. prin atîtea și atîtea vii dovezi a facerilor sale de bine. DRĂGHICI, R. 115. ♦ Refl. A lua pildă de la cineva, a trage învățătură din ceva. Din aceasta dar vă puteți pildui feții miei, cîtă vătămare aduce lenevirea la om. DRĂGHICI, R. 157. 2. A aplica cuiva o pedeapsă severă (spre a servi drept pildă și altora). S-a repezit cu pumnii-ncleștați, s-o pilduiască; dar musafirii s-au pus la mijloc și l-au oprit. CARAGIALE, O. III 36.