Definiția cu ID-ul 698257:
Enciclopedice
PIETÁ (cuv. it.) s. f. Termen preluat și adaptat de creștinism din Antichitatea romană, incluzând în cultul divin și pe acela al milei, al iubirii. În repertoriul catolic a reprezentat o importantă temă iconografică, inspirată din patimile lui Iisus Hristos, ilustrând tema plângerii lui. De obicei, scenele (statuie sau tablou) o reprezintă pe Maica Domnului (singură sau însoțită de alte personaje) ținându-l în brațe pe Iisus mort, coborât de pe cruce. Motiv foarte frecvent în Evul Mediu și Renaștere a constituit tema multor capodopere, din care, dincolo de sentimentul religios, răzbate sentimentul etern uman al mamei îndurerate. Tema apare pentru prima oară în Germania, la începutul sec. 14; cea mai cunoscută „Pietà” este creația lui Michelangelo de la Catedrala Sf. Petru din Roma (1499).