PIERDERE, pierderi, s. f. 1. Faptul de a pierde, de a nu mai fi în posesiunea unui obiect propriu sau primit în păstrare. Pierderea actelor. ♦ Lipsa totală sau parțială a unei facultăți omenești (după ce a avut-o). Pierderea memoriei. ♦ Faptul de a nu mai avea pe lîngă sine o persoană iubită sau apreciată. Ipate era mîhnit pentru pierderea lui Chirică, care era bunătate de băiat. CREANGĂ, P. 178. 2. Pagubă materială, stricăciune, distrugere, nimicire; (concretizat) obiect sau bani de care cineva este păgubit. Pierderile [la cărți]... Îl dădeau mult îndărăt pe chir Ianulea. CARAGIALE, O. III 34. ◊ Loc. adv. În pierdere = cu deficit. Lucrează în pierdere. ♦ (Tehn.) Diferența dintre valoarea unei mărimi fizice la intrarea într-un sistem tehnic și valoarea acestei mărimi întrebuințate sau restituite util de sistem. 3. (La pl.) Pagubă de vieți omenești (în războaie, în urma unei catastrofe etc.). Nu pot să-mi dau seama de pierderi, pentru că soldații se culcă toți pe unde se găsesc. CAMIL PETRESCU, U. N. 357. ♦ Întrebuințare fără folos, irosire. ◊ Loc. adv. Fără pierdere de vreme = îndată, imediat. Fără pierdere de vreme s-au aflat de ceea parte. DRĂGHICI, R. 167. 4. Înfrîngere, neizbîndă (în luptă, la jocuri, în competiții sportive). Pierderea bătăliei.