PEȘCHEȘ s.n. (Mold., ȚR) Plocon, dar, cadou. A: Dintr-acele bucate Constantin-Vodă au trimis și peșcheș cumătrului său. M. COSTIN. Peșcheșul cel orînduit al măriei sale lui Ștefan-Vodă s-au dat la toată Poarta veziriului dupe obiceaiu, iar peșcheșul Porții împăratului s-au dat la Odriiu. IM 1754, 143^r. B: Peșcheșul cel orînduit al lui Ștefan-Vodă s-au dat la toată poarta veziriului după obiceaiu. IM 1730, 202^r. Și să găti și luînd peșcheșurile care îi didese Albu-Hasim și purcease și să duse la Bagdat. H 1779², 84^r. Etimologie: tc. peșkeș. Cf. p l o c o n.