pesimism s. n. 1. Concepție filozofică asemănătoare budismului, promovată de filozoful german Arthur Schopenhauer (1788-1860), care neagă existența lui Dumnezeu și susține că la temelia universală stă o voință oarbă, iar în lume precumpănesc răul și suferința, de care omul nu se poate elibera decât prin renunțarea la orice plăcere și ajungerea în nirvana. 2. Tendința de a vedea numai partea negativă a lucrurilor, considerând că totul merge din rău în mai rău. – Din fr. pessimisme, germ. Pessimismus.