Definiția cu ID-ul 929066:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PERSONALITÁTE, personalități, s. f. 1. Ceea ce este propriu unei persoane și o distinge ca individualitate; ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o persoană; felul personal de a fi al cuiva. V. individualitate. Premiantul întîi la toate. Dobă de carte, fără un dram de personalitate. C. PETRESCU, Î. II 127. Un fond oarecare de personalitate primă rămîne negreșit, cel puțin așa se zice, dar acest fond este așa de subtil. MACEDONSKI, O. IV I 46. Coșbuc e un adevărat poet, care nu imitează, ci-și resfringe în creațiile sale propria personalitate poetică. GHEREA, ST. CR. III 277. Personalitate juridică = calitatea de a fi persoană juridică. Întreprinderile și organizațiile economice dobîndesc personalitate juridică din momentul înregistrării. 2. Persoană care are însușiri deosebite într-un anumit domeniu de activitate și care, identificîndu-se cu aspirațiile maselor, contribuie la progresul societății. Frămîntările lui [Tolstoi] renasc sporite în raport cu uriașa-i personalitate și experiența vieții. SADOVEANU, E. 230. 3. Persoană care deține o funcție importantă în viața politică, culturală sau științifică. Nu-i place să știe în guvern personalitatea arogantă a colonelului. CAMIL, PETRESCU, O. II 261. Promit că vei reuși a deveni o personalitate în Paris. ALECSANDRI, O. P. 130. Cultul personalității v. cult1. 4. (Învechit) Aluzie tendențioasă și jignitoare la adresa unei persoane. Cînd un om... și-au însușit dreptate a găsi personalități într-o producere literară este dator a-și sprijini zicerea cu dovezi. RUSSO, S. 8. Fabulile mele de tot nevinovate Nu se ating de nimeni, n-au personalitate. De vă găsiți în ele, îmi pare foarte bine. ALEXANDRESCU, M. 257. ◊ (Azi în expr.) A face personalități = a recurge, în cursul unei dispute, la amănunte din viața particulară a cuiva pentru a-l jigni.