PERMUTARE, permutări, s. f. 1. (Astăzi rar) Acțiunea de a permuta; transferare, mutare. Ca să plece un învățător dintr-un sat, trebuie să ceară permutarea de la Ministerul Instrucțiunii. GHEREA, ST. CR. II 247. Învățătorul trebuia să ceară permutarea în alt județ. CARAGIALE, O. I 310. ♦ (Rar) Ordin, dispoziție de transferare. Un dorobanț îi aduse un plic, în care găsi permutarea lui. NEGRUZZI, S. I 111. 2. (Mat.; mai ales la pl.) Operație prin care se schimbă între ele locurile a două obiecte; grupele distincte de obiecte astfel formate.