PERIUȚĂ, periuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui perie. Ana muia periuța în cutia cu tuș, năclăia genele arcuindu-le în sus, se trăgea îndărăt și revenea să mai adauge un strat. C. PETRESCU, C. V. 234. ♦ Fig. (Familiar și ironic) Lingușitor. 2. Segment al piciorului albinei, acoperit cu fire păroase. Această cercetare e cu atît mai îndreptățită cu cît vedem și înțelegem că artiștii nu au periuțe atît de fine la picioare ca să aleagă numai polen. IONESCU-RION, C. 38. – Pronunțat: -ri-u-.