PENICILÍNĂ (< fr., engl. {i}) s. f. Antibiotic extras din culturile de Penicilium notatum sau chrysogenum, cu puternică acțiune bacteriostatică și bactericidă asupra unor germeni ca stafilococul, streptococul, gonococul. A fost descoperită, în 1928, de A. Fleming, apoi purificată și adaptată pentru terapeutică (1939-1941) de Sir H.W. Florey și E.B. Chain. În prezent, p. se obține și pe cale sintetică (cu utilizare bucală, parentală sau locală). Organismele tolerează, în general, bine p., dar în multe cazuri poate da reacții grave de sensibilizare. Un număr de microorganisme care inițial erau sensibile la p. au devenit rezistente (penicilinorezistență).