pemínte, s.n., pl. (înv.) 1. Pământ: „Câte peminte arătoare sau râturi are o gazdă care-i deplin biroitoriu unei case…” (Ardelean, 2015; document sec. al XVIII-lea). 2. Parcelă cu sol mai bun, pe care se cultivă cereale: „Măgheran de pe peminte / Ieși-m, mândrule-nainte” (Brediceanu, 1957: 100). – Probabil o formă de sg. refăcută din pl. reg. păminte (Frățilă); lat. pavimentum „pământ bătut” (Graur, 1980; Râpeanu, 2001). ■ Termenul latin nu s-a păstrat în celelalte limbi romanice, preferându-se sinonimul terra (= pământ), care la noi a dat „țară”.