pecie, (pecine), s.f. – (înv.) Carne: „După pecie de miel, / După prah mai mânânțăl” (Bârlea 1924: 13); „Ce mni-ai dat de nu te uit? / Pecine de lup turbat, / Să nu văd ca tine-n sat” (Țiplea 1906: 468). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Cf. slov. péči „friptură” (DER); Din magh. pecsenye „friptură” (DEX).