PECETLUI, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a aplica pecetea, cu ceară roșie sau cu tuș, pe un act, pe o scrisoare etc.; a sigila, a ștampila. Ia plicul de pe mescioară, pecetluiește-l cu pecetea de pe tăvița cu călimările și să pleci îndată la Focșani. GHICA, S. A. 48. Măi, bădiță, de departe Mai trimite-mi cîte-o carte, Dar nu o pecetlui, Ca s-o poci și eu ceti. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. ◊ Fig. Tăcu, strînsă în necazurile și amintirile și mîhnirile sale. Aceasta rostise tot, încheiase tot, pecetluise tot. C. PETRESCU, A, R. 51. 2. Tranz. (Învechit, cu privire la un act) A întări, a confirma prin aplicarea peceții. Avem poruncă pecetluită De domnul Tudor și iscălită. BOLLIAC, O. 145. ♦ (Azi fig.) A confirma, a consfinți, a întări un act, un legămînt etc. Te-ai dus la dragostea ta pecetluită cu logodnă. SADOVEANU, O. VI 51. Vine să pecetluiască prietenia prin încuscrire. CARAGIALE, O. III 93. 3. Refl. Fig. (Rar) A se întipări, a se imprima (în minte, în memorie etc). Veni în fața noastră și ne spuse următoarele cuvinte care se pecetluiră în mintea mea. GANE, N. II 107. 4. Tranz. (În practica bisericii creștine) A încresta cu hîrlețul cele patru colțuri ale gropii înainte de a coborî coșciugul. Popa cînta pe nas, pecetluind cu hîrlețul movili de pămînt galben, străjuite de cruci cu căști. CAMILAR, N. I 68. 5. Tranz. A fixa, a înțepeni. Patruzeci și șapte de ani am dus țara cu noroc... Am s-o duc și cînd voi muri și după ce vor pecetlui piatra pe deasupra mea! DELAVRANCEA, A. 75. Ridicînd c-un braț puternic piatra-n zid pecetluită. NEGRUZZI, S. II 60.