pazvan sm [At: ȘIO III₂, 94 / V: (înv) pazavan, ~and / Pl: ~i / E: tc pazvan] (Îrg) Paznic² (1).

pazván și pazaván m. (turc. pazvan[d] d. pers. pasban). Vechĭ. Paznic, păzitor.

pazavan sm vz pazvan

pazvand sm vz pazvan

pazaván, V. pazvan.

pazvan (-ni), s. m. – Gardă, strajă. – Var. pazavan. Tc. pazvand (der. din per. bazou bend „brățară”, propusă de Bogrea, Dacor., III, 734, pare greșită). – Der. Pazvante (var. Pazvanoglu), s. m. (pașa din Vidin răsculat contra sultanului turc în 1797; simbol de învechit și perimat), din tc. Pazvant-Oglu „fiu de ostaș de gardă”; pazvangiu, s. m. (soldat din trupele lui Pazvant-Oglu; tîlhar, hoț).

pazvan, pazvani, s.m. (înv. și reg.) paznic.