PATROLOGÍE (< fr. {i}; {s} gr. pater, patros „părinte” + logos „studiu”) s. f. Știința care studiază scrierile și doctrinele Părinților Bisericii. Termenul a fost folosit prima dată ca titlu al operei teologului luteran Johannes Gerhard, publicată în 1653, titlu prin care era etichetată istoria literaturii teologico-bisericești până în Evul Mediu. Cel dintâi document care cuprinde elemente de p. este „Istoria bisericească” a lui Eusebiu din Cezarea, iar prima lucrare de p. propriu-zisă este „De viris illustribus” a lui Ieronim, care avea să fie urmată de alte trei lucrări cu același titlu semnate de Ghenadie din Marsilia, Isidor din Sevilla și Ildefonso de Toledo, iar după cinci sute de ani, încă două, una aparținând lui Sigebert de Gembloux și cealaltă semnată cu numele lui Henric din Gand. Începând din sec. 16 apar numeroase colecții de texte patristice, cea mai de seamă fiind realizată de Jacques Paul Migne.