passacaglie (< cuv. it. passacaglia), dans* spaniol, la origine de ritm binar*, care se bazează pe o figură ritmică ostinată*. Exegeții consideră că numele este o denaturare a cuv. sp. pasacalle „cântec de stradă”, preluat în it. sub forma passagallo. Introdus în suitele* instr., devine o compoziție de factură polifonică*, cu aspect variațional*, în ritm ternar*, tema*, de 4 sau 8 măsuri, fiind expusă în bas (III). Spre deosebire de ciaconă*, un alt dans introdus în suita instr., tema nu suferă modificări în timpul travaliului variațional și nu este transferată în alte registre (1). Datorită acestei caracteristici, forma p. a fost preluată și de către unii compozitori contemporani care au construit lucrări de referință ale genului ca de ex. Passacaglia pentru orchestră, Op. 1 de Anton Webern. Compozitorii români au realizat creații de mare ținută (Passacaglia și Toccata pentru orchestră de Tudor Ciortea, Passacaglia pentru pian de Sigismund Toduță etc.) în care tema, de factură pop. (în compoziția lui S. Toduță, un cântec de stea), conferă bogăție substanței sonore, valorificată cu măiestrie în variațiuni. Dar punctul culminant al perfecțiunii formei îl constituie Passacaglia în do minor pentru orgă de J.S. Bach.