Definiția cu ID-ul 504603:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
parte (părți), s. f. – 1. Bucată, porțiune. – 2. Diviziune, secțiune. – 3. Rație. – 4. Loc. – 5. Grup, clică; apărare. – 6. Contractant, interesat. – 7. Intervenție, hîrtie. – 8. Direcție, latură. – 9. Raport, relație. – 10. Gen, sex. – 11. Clasă, castă, categorie. – 12. Soartă, destin. – 13. (Adv.) Parțial. -Mr. parte, megl. parti, istr. pǫrătŭ. Lat. partem (Pușcariu 1274; Candrea-Dens., 1339; REW 6254), cf. it., sp., port. parte, fr. part. După Meyer-Lübke, Rom. Gr., III, 221, sensul adverbial ar reproduce lat. partim. Weigand, Jb., XVI, 79, explică sensul 12 prin influența bg. čestu, care de asemenea, are două sensuri, dar Densusianu, GS, I, 312 a demonstrat că evoluția semantică este spontană. Der. părtaș, s. m. (participant; partizan, adept; coposesor, coproprietar); părtășie, s. f. (parțialitate, părtinire; participare; coproprietate); părtășire, s. f. (înv., participiu); părticea (var. părticică), s. f. (diminutiv al lui parte), pe care Pușcariu 1275 și REW 6257 îl derivă din lat. particĕlla, fără îndoială în mod echivoc; părti, vb. (înv., a favoriza); partnic, adj. (partizan, părtinitor), cu suf. -nic; părtini, vb. (înv., a participa; a fi de partea cuiva, a favoriza, a avantaja), din cuvîntul anterior sau, după Densusianu, Rom., XXXIII, 283 și Tiktin dintr-un *părtean dispărut; după Koerting 6881, din lat. partem tenēre); părtinitor, adj. (parțial, care se poartă cu parțialitate); nepărtinitor, adj. (imparțial); împărți, vb. (a distribui; a divide, a rupe; a separa; a face o diviziune), pe care Candrea-Dens., 1343 îl trimit la lat. impartῑre; împărțire, s. f. (diviziune); împărțeală, s. f. (diviziune, distribuire); împărțitor, s. m. (poștaș; s. n., divizor); deîmpărțit, s. n. (primul termen al unei împărțiri); copărtaș, s. m. (coproprietar, acționar); împărtăși, vb. (a comunica, a da de știre; refl., a lua parte, a participa; a lua cuminecătură), din părtaș, ca împărți din parte (pentru ultimul sens, Șeineanu, Semasiol., 49, propune un paralelism cu sl. pričęstiti sę, din čęsti „destin”; mai curînd s-ar părea că trebuie să se pornească de la sensul de „a comunica”, la fel ca în celelalte limbi romanice); despărți, vb. (a separa, a divorța; înv., a deosebi), pe care Candrea-Dens., 1344 îl trimit la lat. *dispartῑre; despărțeală (var. despărțenie), s. f. (separare); despărțămînt (var. despărțimînt), s. n. (departament), format după fr. département; despărțire, s. f. (separare; înv., sector, cartier; comisariat); despărțitor, adj. (care separă); despărțitură, s. f. (separator; departament; diviziune, secțiune); nedespărțit, adj. (inseparabil). Der. neol. partaj, s. n., din fr. partage; partener, s. m. din fr. partenaire; participa, vb., din fr. participer; participant, adj., din fr. paticipant; participiu, s. n., din fr. participe; participial, adj., din fr. participial; particular, adj., din fr. particulier; particularism, s. n.; particularitate, s. f.; particulariza, vb.; partidă (var. partid), s. f. și n. (întrecere sportivă; cont; cantitate de mărfuri; diversiune în comun; persoană susceptibilă de a contracta o căsătorie; înv., partid, facțiune), din it. de N. (ven.) partida, prin intermediul ngr. παρτιδα, sec. XVII, (Gáldi 222); partid, s. n. (facțiune), din fr. parti, ngr. παρτίδον; partitiv, adj.; partitură, s. f., din fr. partitura; partizan, s. m., din fr. partisan; parțial, adj., din fr. partiel; parțialitate, s. f.; imparțial, adj.; imparțialitate, s. f. – Din rom. provine rut. parti „ursită” (Candrea, Elemente, 404).