PAROL interj. (Franțuzism; în limbaj pretențios) Exclamație făcută cu scopul de a garanta exactitatea celor afirmate și însemnînd: pe cuvînt, zău etc. Domnișoara exclamă ofensată: parol! Cum aș putea altfel să colportez asemenea lucruri, dacă n-aș fi văzut cu ochii mei? C. PETRESCU, Î. II 147. Îl am cadou, nene Stasache. – Da, de cadou!... -Parol! CARAGIALE, O. II 251. ◊ (Ironic și interogativ, exprimînd o neîncredere, o îndoială, o provocare) Voi încheia cît se poate mai scurt. – Parol?... Numai dacă te-i ținea de vorbă. CARAGIALE, O. I 145.