Parnasianism (derivat din parnasian < fr. parnassien) Mișcare literară apărută în poezia franceză, între 1850 și 1870, ca o reacție împotriva romantismului. Numele de parnasieni și l-a luat grupul de poeți ale căror versuri s-au publicat în culegerea antologică Le Parnasse contemporain. Parnasienii cultivă o poezie picturală, rece, impersonală, în care subiectivitatea este aproape exclusă. Ei se deosebesc prin respectul pentru artă, preferința pentru formele expresive, frumoase, printr-o cunoaștere remarcabilă a facturii artistice, prin cultul perfecțiunii formale. De asemenea, ei acordă multă atenție corectitudinii versului, ritmului, sonorității cuvintelor, bogăției și rarității rimelor. Punînd accentul pe meșteșugul literar, vor realiza mai ales poezii în forme fixe ca: sonetul, rondelul, trioletul, pantumul etc. (v.) Prin rafinatul cult al sugestiei și evocării, parnasianismul anticipează simbolismul. Șeful școlii parnasiene franceze este socotit poetul Leconte de Lisle (Poèmes antiques, 1852). În literatura noastră, manifestări ale parnasianismului apar în creația lui Al. Macedonski, îndeosebi în volumul Poema rondelurilor.