PARMA, oraș în N Italiei (Emilia-Romagna), situat în Câmpia Padului, la confl. râurilor Parma și Baganza; 163,4 mii loc. (2001). Nod de comunicații. Ind. alim. (brânzeturi renumite), textilă, a încălțămintei, chimico-farmaceutică, a hârtiei și sticlăriei; mecanică de precizie; prelucr. petrolului și a lemnului; parfumerie și cosmetică. Universitate (1064). Muzeu Național de Antichități (1760). Teatrul Farnese (1618-1619); Teatrul Reggio (1821-1829). Monumente: catedrala romanică/Domul (1046, reconstruită în sec. 12, după avarierea provocată de un cutremur), cu sculpturi de Benedetto Antelami și picturi de Caravaggio; Baptisteriul (1196-1260), construcție octogonală în stil romanico-gotic, cu sculpturi de B. Antelami; bisericile Santa Croce (1211), San Giovanni Evangelista (1498-1510), cu fresce de Caravaggio (ca și mănăstirea San Paolo, 1518), Madonna della Steccata (1521-1539), cu fresce de Fr. Parmigianino, l’Annunziata/Buna Vestire (1566), San Antonio (1712-1766) ș.a.; Palazzo Ducale (1561-1564); Palazzo della Pilotta (1583, restaurat după bombardamentul din 13 mai 1944), azi Galeria Națională. Turism. Veche așezare etruscă și apoi colonie romană (din 183 î. Hr.). P. a fost stăpânită succesiv de ostrogoți, bizantini, longobarzi (570) și franci (774). Filoimperială în timpul luptei pentru învestitură (sec. 11-12), a devenit comună liberă (1149), fiind înglobată în senioriile Gioberto da Gente, Coreggio și Rossi (sec. 12-14). A intrat sub suzeranitatea familiei Visconti (1346) și pentru scurt timp a Papalității (1521). Unită cu Piacenza, P. a fost transformată, în 1545, în ducat și condusă, până în 1731, de ducii din familia Farnese. După Congresul de la Viena (1814-1815), P. și Piacenza au intrat, până în 1847, în stăpânirea Mariei-Luiza (fiica împăratului Austriei și soția lui Napoleon), iar între 1847 și 1859, a Bourbonilor spanioli (ramura Bourbon-P.). Din 1860, în componența Regatului Sardiniei și ulterior a Italiei.