PARLAGIU, parlagii, s. m. (Munt.) Cel care taie vite la abator. Se auzeau icniri și gemete ca de vită izbită de parlagiu în creștet. PAS, L. I 207. Am suflat cu putere praful cum fac parlagiii la tăiere, cînd umflă și jupoaie mielul de blană. I. BOTEZ, ȘC. 197. Se umplu de sînge de sus pînă jos. Așa plin, ca un parlagiu de la zalhana, se întoarse fuga la împăratul. ISPIRESCU, L. 343.