PARKINSON (< fr.; de la n. pr. James Parkinson, medic englez, 1755-1824, primul care a descris această boală) s. n. (Și boala ~) Boală degenerativă a sistemului nervos central caracterizată prin tremurături lente (care persistă în repaus), pronunțate mai ales la mâini și la cap, prin tulburări de tonus, facies împietrit, mers lent, corp înclinat în față etc. Apare, de obicei, după 50 de ani și este cauzată de leziuni ale corpului striat și ale unor structuri nervoase (ex. locus niger). Sin. paralizie agitantă.