PARCAN s.n. (Mold., Ban.) Fortificație, zid de apărare. A: Sinan-Pașa ... au înconjurat Bucureștii ... cu șanț și cu părcane. N. COSTIN. Făcînd pălănci și părcane de apărare. PSEUDO-MUSTE. Măcar că să afla cu parcane cei mai aleși ostași ai lor. VP, 56^v; cf. NECULCE; PSEUDO-AMIRAS (gl.); VP, '57^r, 68^v, 74^r. C: Pĕrkan. AC, 359. Etimologie: pol. parkan, ucr. parkan, magh. párkánny. Cf. z a m c ă.