PARANTEZĂ, paranteze, s. f. 1. Semn de punctuație constînd dintr-o linie semicirculară, dintr-o linie dreaptă îndoită la capete sau dintr-un unghi ascuțit care se pune înaintea și în urma cuvintelor considerate ca o explicație, ca un adaos, ca o precizare; textul cuprins între aceste semne. Cuvinte în paranteză, ▭ Toate comediile lui sînt pline, împestrițate, cu paranteze. GHEREA, ST. CR. I 357. ◊ Expr. A deschide o paranteză v. deschide. A închide paranteza v. închide (2). ♦ Semnul pus înaintea și în urma unei expresii algebrice pentru a arăta că operația dată se efectuează asupra întregii expresii. 2. Fig. Parte a unui discurs sau a unei scrieri care nu stă în strînsă legătură cu subiectul; digresiune. Deschid... o mică paranteză istorică esplicativă. CARAGIALE, O. III 139. – Variantă: (învechit) parantez (GHEREA, ST. CR. I 137) s. n.