paralie sf [At: PAMFILE, B. 26 / Pl: ~ii / E: ns cf paralizie, paraiele] (Reg; îs) Luat din ~ Paralizie (1).

pălăríe și (Olt. Munt. Dobr.) părălíe f. (alb. pălĭaré și paralĭé, strachină de lemn, d. lat. *pariólum [cuv. celtic], it. pajuolo, căldare; sîrb. poralija, strachină. Cp. cu devlă, țeastă și coĭf). Acoperemînt de cap contra călduriĭ saŭ luminiĭ soareluĭ. (Pălăria are marginĭ de jur în prejur și e purtată maĭ ales de bărbațĭ, care, fiind tunșĭ, aŭ maĭ multă nevoĭe de ĭa. Dintre femeĭ, o poartă cele din clasa de sus și mijlocie, ĭar cele-lalte umblă cu capu gol saŭ îmbrobodite. În armata românească, o poartă numaĭ vînătoriĭ): îmĭ pun pălăria (în cap), îmĭ scot pălăria (din cap). Fam. M’a lovit în pălărie, mĭ-a turtit fesu, m’a ofensat, m’a insultat. V. căcĭulă, capelă, chipiŭ, șapcă, tichie, găvan.

părălíe, V. pălărie.

paralie s.f. (reg.; în sintagmă) luat din paralie = paralizie.