PARADOX (< fr. paradoxe < gr. paradoxon, contrar așteptării) Enunțarea ca adevărata a unei idei, aparent deosebite de aceea a opiniei comune, figură de stil denumită și antilogism sau contradicție. Ex. Etiamsi tacent, satis dicunt. (Chiar dacă tac, spun îndestul.) (CICERO) Paradoxale sînt, de exemplu, și unele din replicile personajelor caragialești. Ex. Farfuridi: „...iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători...” Paradoxul se întîlnește, de asemenea, și în cimilituri. Ex. Ce e înalt cît casa, Verde ca mătasa Și amar ca fierea Și dulce ca mierea, (Nucul) Folosit în tendința unei mai originale și suple expuneri, el a fost cultivat inițial de sofiștii greci, apoi de romani, iar mai tîrziu apare în creația unor scriitori ca La Rochefoucauld, La Bruyère, B. Shaw ș.a., iar în literatura noastră în creația lui I.L. Caragiale, I. Creangă.