PARABAZĂ (< fr. parabase ; germ. Parabase; gr. parabasis, acțiunea de a înainta) În vechea comedie greacă, momentul din acțiunea acesteia în care autorul sau corifeul se adresa direct spectatorilor. Folosită mai ales în vechea comedie ateniană, ea era rînduită la începutul comediei și rostită de corul singur în scenă. Sub influența tragediei, parabaza a fost împinsă către mijlocul acțiunii și era rostită de autorul însuși, care-și expunea părerile lui sarcastice la adresa rivalilor săi de literatură sau a celor de la concursurile dramatice. Deseori, parabaza constituia un prilej ca autorul să demaște felul cum era condusă cetatea, devenind astfel un fel de tribună publică de la care era criticată conducerea politică. Avea o mare influență asupra spectatorilor, văzuți însă mai mult în calitatea lor de cetățeni, decît în aceea de spectatori, fapt pentru care a fost interzisă de puterea politică și, în comedia de mai tîrziu, înlăturată. Alcătuită din șapte părți, parabaza avea o structură proprie, cu denumiri și funcțiuni proprii. După metrul predominant, parabazele mai erau denumite și anapeste. Aristofan a acordat parabazei un deosebit rol în comediile sale, concentrând în aceste scene întreaga forță satirică directă, întreaga-i causticitate la adresa contemporanilor (Norii, Viespile, Adunarea femeilor, Broaștele etc.).