papadichie (< gr. παπαδιχή, de la παπᾶς „preot”) (Biz.) 1. Partea teoretică în care se prezintă latura tehnică, de meșteșug, a muzicii psaltice (v. bizantină, muzică), adică: semnele muzicale, mărturiile*, floralele* etc. și combinarea acestora. Termenul este cunoscut cu acest sens de gramatică muzicală (v. propedie). 2. Colecție de cântece în stil papadic (v. eh, stil). În sec. 19 se întâlnește și forma: papadică (A. Pann – Bazul teoretic, p. XXIV).