PANȚIR, panțiri, s. m. (în sec. XVIII-XIX, în Moldova, la pl.) Corp de oaste (călare) alcătuit din lefegii, însărcinat cu paza granițelor, cu transmiterea știrilor și cu îndeplinirea unor porunci, hotărâri ale autorităților; p. gener. (pop.) ostaș. [Var.: panțâr s. m.] – Din pol. pancerz, sb. pancir.