PANTĂ², pente, s. f. (Învechit și popular) Fîșie îngustă de metal (folosită mai ales la ferecatul obiectelor de lemn). Aramă lucrată și nelucrată, numai pente (fîșii). IONESCU, M. 735. Cînd da cu picioru-n poartă, Zbura cîte-o pantă toată. BIBICESCU, P. P. 300. Pente pe pente, Mii și sute încuiete (Ghemul). GOROVEI, C. 173.