PANTEÓN (< fr., lat.; {s} gr. Pantheion din pan- + theos „zeu”) s. n. 1. Templu consacrat de greci și de romani tuturor zeilor. Celebru este P. lui Agrippa din Roma, construit în anii 27-25 î. Hr. pe Câmpul lui Marte. Incendiat în 80 d. Hr., a fost restaurat de mai multe ori (sub Hadrian, Antoninus Pius și Septimiu Sever). Consacrat inițial lui Jupiter, a fost apoi dedicat cultului tuturor zeilor. Papa Bonifaciu IV îl dedică Feciorei Maria în anul 609, transformându-l în biserica Santa Maria ad Martyres. Aici se găsesc rămășițele pământești ale lui Rafael, ale regelui Umberto I ș.a. A influențat considerabil arhitectura occidentală a Renașterii și neoclasicismul. ♦ Ansamblul divinităților, al zeilor unei mitologii sau ale unei religii (ex. p. grec). 2. Edificiu, biserică, considerate monumente naționale, în care sunt depuse rămășițele pământești ale oamenilor iluștri (ex. p. din Paris inițiat de arhitectul J.G. Suffot (1764), continuat de J.B. Rondelet (1789), și terminat în 1812). În 1791, Constituanta l-a menit a fi un templu, unde urmau să fie înhumate rămășițele pământești ale oamenilor celebri. Între 1806 și 1830 a funcționat ca lăcaș de cult. După 1885 (funeraliile lui V. Hugo), P. a devenit locul de înmormântare al marilor personalități franceze. Aici se găsesc mormintele lui Voltaire, Rousseau, Zola ș.a. ♦ Fig. Totalitatea oamenilor iluștri ai unei țări.