PANER, panere, s. n. Coș¹ (1). Într-o sară ne strînseserăm la școală, la împletit panere. SADOVEANU, O. VII 322. Această piață mare... se acoperi în curînd cu sute de panere pline de provizii. ALECSANDRI, O. P. 285. Panerul tău, ce-i galben întocmai ca șofranul, E plin cu-ndestulare de roze, de zămoși. NEGRUZZI, S. II 37. ◊ Fig. În paner de raze, ziua Pune soarele și pleacă. LESNEA, I. 146.