Panait Mai puțin frecvent astăzi decît în secolele trecute, cunoscut și ca nume de familie, Panait corespunde numelui pers. gr. Panagiótes [ghi], formație antroponimică proprie perioadei creștine, identică cu subst. panagiótes (pronunțat ulterior panaiótis) „sfințenie”, folosit ca titlu pentru patriarhi. Panagiótes este un derivat de la panagia (pronunțat panaíia), „preasfînta” – la origine un epitet al Fecioarei Maria, iar mai apoi înlocuind chiar numele acesteia, format din pan- „pe de-a-ntregul, complet” (→ Pamfil) și adj. (h)ágios, (h)agia, (h)ágion, „sfînt” (cuvînt cunoscut și din compusele hagiografie, hagiologie etc.). Numele în discuție nu trebuie confundat cu Panakia (atestat în inscripții) și Panakieia (printre altele, numele fiicei lui Asclepios, cunoscută din operele lui Aristofan, Aristotel etc.), format din pan- și vb. akéo „a tămădui”. Devenit nume personal și evocînd-o pe mama lui Iisus (așa cum în Spania același personaj era amintit de → Carmen; Consuela; Dolores etc.), Panaghía s-a răspîndit destul de rapid în estul Europei, la noi fiind atestat încă din sec. 16) și lăsînd urme și în toponimie. Sub influența neogrecească, în aceeași perioadă apare și masc. Panaghiót (forma redă pronunția grecească), iar în sec. 17, Panaiot(e), Panaiut, Panaet, Panaitache, apropiate de pronunția modernă (în neogreacă apare de altfel chiar forma Panaitis). Întrucît numele Panaghia și Panaiot sînt cunoscute și în bulgară, nu este exclus ca în anumite cazuri să avem de-a face cu un intermediar sud-slav. ☐ Poetul Panait Cerna și prozatorul Panait Istrati etc.