PALPITA palpit, vb. I. Intranz. 1. (Despre inimă) A bate mai tare și mai repede decît e normal, din cauza unei emoții; a bate, a zvîcni. Un geam e spart, și vîntul Perdeaua cînd agită îți pare că-năuntru O inimă palpită. MACEDONSKI, O. I 19. ♦ (Despre oameni) A fi stăpînit de emoție, a fi tulburat, a tremura. Ea se-ndreptează, palpitînd – transfigurată, Spre clavirul ce-i zîmbește printre fildeșu-nvechit. MACEDONSKI, O. I 86. ◊ Fig. O flacără roșie de rubin scînteia o clipă în altă parte, apoi se schimba încet-încet, pînă ce rămînea palpitînd în locul ei un licurici violet, însuflețit parcă. SADOVEANU, O. VIII 14. 2. Fig. A se manifesta cu putere, a fremăta, a trăi intens. [Coșbuc] a trăit în cea mai strînsă intimitate cu natura și de aceea în creațiunea lui ea palpită de viață, e redată cu atîta măiestrie, cu atîta iubire. GHEREA, ST. CR. III 361. În jurul tău palpită-ntreaga fire, Iar florile-s așa de parfumate, Că-n clipa asta tu respiri iubire! VLAHUȚĂ, O. A. I 80. – Prez. ind. și: (rar) palpitez (MACEDONSKI, O. I 161).