PALOȘ, paloșe, s. n. (Învechit și arhaizant) Sabie lată cu două tăișuri, uneori încovoiată spre vîrf. Cînd și-a umflat glasul bătrînul Manole, poruncind, comisul Simion s-a oprit cu uimire și și-a plecat paloșul. SADOVEANU, F. J. 749. Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie, Dar cu umilință lanțu-l încovoaie! BOLINTINEANU, O. 58. Turcii rău se mînia, Paloșele toți scotea Și la popă s-arunca. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 493. – Pl. și: (rar, m.) paloși (ALECSANDRI, P. III 433). – Variantă: paluș (ȘEZ. I 114) s. n.