PALOARE s. f. Faptul de a fi palid; paliditate, gălbeneală. Neodihna și frămîntarea îi aduseseră în obraji o paloare subțire, de parcă o lumină gălbuie și stinsă o bătea în față. MIHALE, O. 160. După paloarea feții și după roua frunții, înțelegeam că e la marginea puterilor. GALACTION, O. I 95. Le tremurau ușor genele și peste față li se întinsese paloarea fricii. SAHIA, N. 77. ◊ Fig. În cerul plin de nouri, începea să se simtă paloarea serii. GALACTION, O. I 348.