PALEOECOLOGÍE (< fr. {i}) s. f. Disciplină care studiază relațiile reciproce dintre organismele care au trăit în epocile geologice trecute și raporturile acestora cu condițiile de mediu din vremea respectivă. Îmbină metodele de studiu din domeniul paleontologiei cu principiile ecologice, bazându-se pe ideea că raporturile existente în trecut în cadrul ecosistemelor sunt similare cu cele observate în prezent.