PALEOCEN, -Ă, paleoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Epoca inferioară a paleogenului (1), caracterizată prin apariția faunei de numuliți, lamelibranhiate, gasteropode, mamifere etc.; eocen inferior. 2. Adj. Care aparține paleocenului (1), privitor la paleocen. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléocène.