palant, -uri, (pălant), s.n. – 1. Gard din scânduri în jurul curților sau al grădinilor (Papahagi 1925; ALR 1971: 281). 2. Palant de p’tiatră „zid (din cărămidă sau din piatră de carieră)” (ALR 1971: 148): „Este-on pământ înhârluit, / Cu pălant e d-îngrădit” (Bârlea 1924: 21). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). -Din palanc, palancă (< tc. palanka, magh. pálank); Din germ. Planke „scândură” (Țurcanu 2005).