PALANCĂ¹, palănci, s. f. 1. (Învechit) Întăritură făcută în scopuri militare, din trunchiuri de copaci așezate orizontal sau din pari groși înfipți în pămînt. Bătrînul vizir prezida la facerea podului, al cărui cap era ocrotit, ca de o palancă, de cetățuia din insulă. BĂLCESCU, O. II 84. ◊ Expr. A face (sau a da) palancă = a culca la pămînt, a doborî. Și eu fuga și ea fuga, pînă ce dăm cînepa toată palancă la pămînt. CREANGĂ, A. 49. 2. (Ban., Olt.) Adăpost rudimentar pentru vite, făcut la cîmp din furci înfipte în pămînt și din pari așezați orizontal, pe care se pun paie sau stuf. – Variantă: palangă (STANCU, D. 216) s. f.