Paladie Raritate în cadrul inventarului de prenume actuale, Paládie reproduce gr. Palládios, nume pers. rar folosit în epoca clasică, dar bine atestat în izvoare începînd cu sec. 4 e.n. La origine, un adjectiv, Palládios însemna „referitor la Pallas” și amintește de una dintre cele mai cunoscute divinități ale Panteonului grec, Atena. Atestat încă de la Homer, ca epitet al zeiței Pallás, gen. Palládos (de aici paladiu „statuie a zeiței Atena, aflată în cetatea Troia și socotită ca ocrotitoare a cetății” sau paladiu, metal din familia platinei, numit însă după asteroidul Pallas) a fost interpretat în diverse feluri; cea mai răspîndită și în același timp cea mai veche explicație (apare la Platon, în Cratylos) apropiind numele propriu de vb pallein, „a învîrti (sabia), a agita (lancea)”. În mitologia greacă și latină mai sînt cunoscute și alte personaje cu numele Pállas, Palantis (pentru care s-au propus și alte explicații), printre care unul dintre eroii Eneidei lui Vergiliu, cel care îl ajută pe Enea în lupta lui Turnus (de la acesta ar veni numele muntelui Palatin) sau unul dintre titani, tatăl → Aurorei. Deși Palládios făcea aluzie clară la o divinitate păgînă, numele a intrat în onomasticonul creștin și s-a răspîndit în Europa prin cultul unui sfînt grec din sec. 4-5, fără să se bucure niciodată de o popularitate deosebită. Preluat din greacă de către slavi (apare, de ex. în pomelnicul de la Horodiște, din anul 1484), numele ajunge și la noi, formele atestate în documente (Păladi, Palade, Pălade, Pălăduță) nefiind nici frecvente și nici prea larg răspîndite; din ce în ce mai puțin folosite ca prenume, unele dintre acestea sînt păstrate ca nume de familie, caz în care nu trebuie omisă nici influența neogrecească. ☐ Fr. Palais (rar și numai în sud), it. Palladio, rus. Palladii (rar și învechit) etc.