PAIC s. m. (Mold., ȚR) Soldat din garda personală a sultanului sau a domnitorilor Țărilor Române. A: Sînt paici pănă la 100. URECHE. L-au priceput îndată un peic. M. COSTIN. Au purces ...cu alai domnesc siimeni, paici, pănă la curte. NCL II, 296; cf. CANTEMIR, HR.; GHEORGACHI. B: Pe doi paici împărătești, cu caftane îmbrăcăndu-i, s-au dus la gazdă. R. GRECEANU. Variante: peic (M. COSTIN). Etimologie: tc. peyk.