PAC¹ interj. Onomatopee, uneori repetată, care redă sunetul produs de o lovitură, o cădere, o detunătură de armă etc. V. buf, poc. Dă drumul ghetelor să cadă de la înălțime pe dușumeaua goală: pac! C. PETRESCU, C. V. 43. N-ai idee cum ți-o scot [măseaua]: pînă să clipești din ochi, odată, pac! CARAGIALE, O. I 186. Făcea pac! în cap, și omora... musca. ȘEZ. II 121.